Unde vântul se dezmiardă
Elena Buldum
Pe o veche cărăruie ce ducea spre satul meu...
Unde lin curgea o apă susurând suspin și eu
Și la deal urcând poteca, cam îngustă ...ce să zic!
Unde vântul se dezmiardă și pe mine câte -un pic;
Și pe deal m-așteaptă mama, mai bine de-un an încoace...
Chiar și tata lângă ea stă neliniștit pe ace;
Urc încet, cu pași domoli, abia se zărește valea...
Ochii mamei îi petrec, cum mă petrece cărarea...
Ce o petreceam la pas de copil eram o floare...
Ca un fluture zburdam, ce-a trecut timpul și doare;
Am plecat la tinerețe, n-am uitat părinții-n prag
Mă întorc, la bătrânețe la căsuța ...ce mi-e drag
Inima -mi se strânge-n piept, că mă petrecură anii...
Azi, am plete albe-aștept, să mai fiu eu fata mamii
Mama-i tristă, îmi zâmbește, că-n sfârșit ne-am regăsit
Și pășesc, ușa-i deschisă, bucuroasă-i c-am venit.
Ce frumoasă-i revederea pe tata nu-l recunosc...
L-a albit vremea și timpul ce-a trecut să nu-l cunosc
Doar o lacrimă prelinsă pe obrazu-i fin c-un rid
El mă-mbrățișează, are forță, ca un munte, cât un zid.
El mă ocrotea, de toate și de vânt și chiar de ploi
Am trecut prin câte frate, și mi-era stâlp la nevoi
Și nici unde pe pământ ce-am trecut cu pasul greu
N-am găsit un tată blând cum este tăicuțul meu.
Mama are ochi ca marea, două steluțe lucind...
Eu îi caut toată zarea la nevoi mereu fiind
Ea mi-ascultă-n piept durerea fată depărtată-i sunt...
De-o mare separată și de dulcele-i cuvânt.
Și durerea se-ntețește pieptul meu n-o ocolește...
C-o veni vremea la toate și-or muri, Doamne ferește!
De pe-un deal privind pe-o mare taica și măicuța duce...
Grijile și supărarea-i că s-or preface-n uluce!
17, iulie 2014
Elena Buldum
Pe o veche cărăruie ce ducea spre satul meu...
Unde lin curgea o apă susurând suspin și eu
Și la deal urcând poteca, cam îngustă ...ce să zic!
Unde vântul se dezmiardă și pe mine câte -un pic;
Și pe deal m-așteaptă mama, mai bine de-un an încoace...
Chiar și tata lângă ea stă neliniștit pe ace;
Urc încet, cu pași domoli, abia se zărește valea...
Ochii mamei îi petrec, cum mă petrece cărarea...
Ce o petreceam la pas de copil eram o floare...
Ca un fluture zburdam, ce-a trecut timpul și doare;
Am plecat la tinerețe, n-am uitat părinții-n prag
Mă întorc, la bătrânețe la căsuța ...ce mi-e drag
Inima -mi se strânge-n piept, că mă petrecură anii...
Azi, am plete albe-aștept, să mai fiu eu fata mamii
Mama-i tristă, îmi zâmbește, că-n sfârșit ne-am regăsit
Și pășesc, ușa-i deschisă, bucuroasă-i c-am venit.
Ce frumoasă-i revederea pe tata nu-l recunosc...
L-a albit vremea și timpul ce-a trecut să nu-l cunosc
Doar o lacrimă prelinsă pe obrazu-i fin c-un rid
El mă-mbrățișează, are forță, ca un munte, cât un zid.
El mă ocrotea, de toate și de vânt și chiar de ploi
Am trecut prin câte frate, și mi-era stâlp la nevoi
Și nici unde pe pământ ce-am trecut cu pasul greu
N-am găsit un tată blând cum este tăicuțul meu.
Mama are ochi ca marea, două steluțe lucind...
Eu îi caut toată zarea la nevoi mereu fiind
Ea mi-ascultă-n piept durerea fată depărtată-i sunt...
De-o mare separată și de dulcele-i cuvânt.
Și durerea se-ntețește pieptul meu n-o ocolește...
C-o veni vremea la toate și-or muri, Doamne ferește!
De pe-un deal privind pe-o mare taica și măicuța duce...
Grijile și supărarea-i că s-or preface-n uluce!
17, iulie 2014