Iertarea...
Elena Buldum
Între cer și pământ...se
unește cu zarea...
Apusul îl simt, mă inundă și marea
De jur, împrejur cu pacea
din mine...
Închid ochii-mi triști, mă apropii de tine.
Urc și cobor, pe-un munte
de piatră-
În fine, mă-nfășor cu
realitatea. Nu iartă!
Pe nimeni nimic, ce-ngână
cuvinte...
În forme și chipuri, iertarea nu minte.
Te sărut, pe gene ce-o
lacrimă ține-
Pe-o planetă a vieții, am zile senine,
În mine miroase a izmă
pe tâmple...
Să-i fac un contur, inimei, să umple!
24, iulie 2014