În suflete goi

Îmi dezmiardă vântul lacrima tăcerii,
Se usucă -n mine dorul cel flămând;
Și gustă din pleoape pe arșița verii-
Fie vorba bună-i -nsetată-n gând.

Împinsă -pe un val lâng' un țărm de mare...
Lacrima tăcerii se scurge din ploi
Din lumini de gând cuprinse o zare
Și -o-mparte -n cuburi de gheață și sloi.

Vine o minune și un fir de rază
Să dezghețe dorul tăcerii din noi
Singurul -n viață ce se minunează,
Că se joacă singur în suflete goi.

În suflete goi
Elena Buldum
drepturile rezervate doar autorului