VISE TÂRZII

La fereastra mea de om Văd cum este nins un pom, Fulgii sunt ca florile Au venit ninsorile. Când natura să-renvie Să ne-aducă o bucurie -Hopa, iarna furioasă A mai făcut-ncă o farsă!. A scos frigul din joben Legănat pe un refren, Câteva arii compuse La răceală predispuse. Dusă, iarna nu se lasă Când troznește focu'-n casă, Și-aici este ideea Sare iute ca scânteia!. Lângă o lumină albastră Zorii stau ca să mijească Picură lângă fereastră Pusă parcă să jelească!. Drepturi rezervate autoruluiⓂ

Azi-noapte pe la patru dimineața Simțeam-n mine cum se stinge viața; Un danf, cu gust de dulce-acrișor Așa sunt clipele ce trec încet-ușor... In inimă bătea -un ritm înfiorător... Că am trecut pe alt tărâm de dor... Eram -ntinsă pe o pajiște de flori Și lângă mine stăteau îngeri zburători, Un înger în halat alb : mă întrebă? - Hai, ia și bea! Un ceai de mușețel să dreagă Durerea ce se -aude cum zvâcnește Și-ți suflă, intră-n corp și te oprește. Ce spui, și cine ești, ce tot-ndrugi? Tu viață, tu de mine n-ai să fugi. Nu știu ce murmură, îngerul, ce spune ! Că orologiul nu e pus încă să sune!. Elena Buldum

Copywriter Marișica lui Șiobanu di vreo două zîli-ncoaci Sî frâmântî ca o gâscî n-ari liniști șî paci, C-a găsît la poartî sara, un buchet di ghiocei Fetili de măritat primesc așești boboșei. La feti sî sî măriti, umblî câti-un Dragobeti Cautî feti la poartî, voinicuț di nu sî vedi! Marișicî, Marișicî, îi strigă la ușî Șandru Vino-ncoaci șî ti țuc, sub castani lîngî meandru, - Taci din gurî mai încet, rușînoasî, zise Cica - Inșet să-mi pun niști opinci, să nu ni audî mâmuca. Dacî audi șî ni prindi, cî io stau la sărutat Vai șî-amar di capu ' -nost, tu rămâi neînsurat.

Pe malul clipei suntem singuri Cei legănați de îndoială Sub cerul liber între ringuri, I-o luptă fără învoială. Tu, stai cu inima lipită Și-asculți un frig ce-ți intră-n oase, Iar eu cuprinsă de-o ispită Cu vorbe dulci și mai mieroase. În ochiul apei murmurând Pe malul clipei suspinând Îmi umplu inima de cântec Prefac o șoaptă și-un descântec. La căpătâiul unei dragi clipe Mă rog de ea să nu mai plece Și-n ochiuri tulburi să-nfiripe; O liniște de nota zece. ©Elena Buldum

Un carrusel de emociones c) La vida es un carrusel de emociones. una linia ascendente nos enseña de que vivimos, un ser vivo lleno de: amor y tristeza, éxitos y fracasos... La vida es como una montaña rusa peligrosa y loca que te llena de felicidad, de curiosidad, primero te empuja para subir hasta a las nubes de algodón y de pronto te hace reír como un loco que te duele todo el cuerpo. Nos hace reír en momentos únicos que queremos que se detengan para continuar aprender subir y bajar sólos. La vida tiene altibajos, tu cuerpo, mi cuerpo se mira así mismos como trabajan de duro los órganos cubiertos de piel sensible a los tocados de tus dedos. ¿ -Me pregunto: mi hígado donde se renueva o mi corazón?. ¿ En qué universo puede sobrevivir a los cambios de la intemperias de los sentimientos¿. Quiero seguir adelante en mi universo para descobrir el Universo de nuestra leí de vida. La vida real tiene altibajos conectados con experiencias de placer y de dolor ... L...

Uite toamna cum tresare Umbra omului din mine Ce este -o manifestare Pe sub haina ce-mi stă bine. Uite toamna cum se duce La fel ca și umbra mea Pe pământ își face-o cruce Și rămâne doar așa. Uite toamna îngălbenită Și privește cum copacii Ce au frunza ruginită Il mănâncă toți gândacii!. Uite toamna pe cărare Plânge frunza de arțar Lângă un stejar mai mare Sub un colț de lună clar. Un colț de lună clar Elena Buldum Copyright

E toamnă și s-a spulberat un vis Sub colorata lume a tăcerii Am tras cortina zilelor precis Să nu se vadă că m-ai dat uitării. În cearcănul iubirii colorate Îmi caut primăvara, așteptată Un anotimp cu stele decorate Mă face să o gust tot mai sărată. Iubirea mea cu inimă de jad A înnoptat la capătul migrării In pieptul tinereții un răsad S-a ofilit de plânsul întristarii. Am iarna ochii triști de moarte Sub aripile vântului desparte, Un porumbel zburând nefericit De iubirea lui de înger rătăcit. Cu stele decorate Elena Buldum Copyright @

Când ești pace și nu ești război Împarți un ajutor la zâmbete și ploi, Atunci îi înmulțești pe anii amândoi Și orice răutate o scurgi din ochii goi.. Zidarii vieții noastre sîntem singuri Cu mâna noastră construim un viitor, De împarți doar bunătate te asiguri Ca opera ta -ntreagă să aibă un croitor. De legi într-un buchet numai iubire Ținută strâns de multă sinceritate Îți coși pe drumul vieții fericire Fără pic de ură culegi doar bunătate. Elena Buldum Copyright

Elena Buldum Copyright @ N-am durere, câte lacrimi, Nici părere să-mi exprim... Separate printre cratimi Cum ne fac să nu mai fim! N-am tristețe, câte lacrimi Cum iubirea ta de mine Din adânc de dor și patimi Niciodată nu mai vine!... N-am cuvinte și nici vise, Cum nici voce să te plâng... Pe coperți de cărți-s scrise Cu lacrima din ochiul stâng. N-am tristeți, câtă mâhnire, Mă învăluie-ntr-o clipă Imi cuprinde a mea simțire Și pe inimă o- nfiripă!

Din ce e construită viața Dacă nu ca să te bucuri De ce iubim doar suprafața Și punem preț pe multe lucruri. De ce trăim de azi pe mâine Pe o planetă așa mare Și unii n-au un colț de pâine Alții o au și gustă sare. De ce ne tot mințim pe noi Noi înșine că sîntem frați Și când ajungem la nevoi Suntem de ură măcinați. De ce ne chinuim degeaba Să strângem averi cât mai multe Și graba știți că strigă treaba Cu suflete atât de slute. Din ce e construită viața Dacă mințim pe toți din jur Că este fragilă ca ața Acesta-i adevărul pur. De ce purtăm ranchiună-n suflet Și nu avem un Dumnezeu Voi știți c-o națiune pură Este creștină mai mereu. Vă întrebați c-am fost creați Să aducem pe pământ lumină Să fim uniți mai mult ca frați Să avem cu toții o inimă.

În lumea celor ce cuvântă Mă simt străin în țara mea În lumea celor care-o cântă Și cei mai mulți ca pe manea. Sînt mai străin ca niciodată Și neamul ce este frânt Și drama-n inimă o poartă Până ajunge în mormânt. Iubiții mei frați ce mai sînteți Aceea ce se numesc frați Pe inimă din piept nu o scoateți Nu fiți de ură măcinați. În lumea celor ce cuvântă Observ ușor cum neamul meu O dramă trăiește, se întâmplă Acuma chiar sub pieptul meu. O sun pe mama și pe tata Pe singurul reper contez Că neamul meu nu este gata Și sper să-i mai rămână-un crez. Speranța n-a murit în suflet Dragii mei părinți și buni Sătui îs pașii mei de umblet* Mi-e dor de casa mea cu pruni. În lumea celor ce cuvântă Din locul de unde provin Am fire albe pe sub tâmplă Acolo am ajuns străin. Probabil nu mă recunoașteți Pe mortul ce este ucis Din vina celor ce-i cunoașteți Ce multe crime au comis.

Lângă copacul din grădină Aș vrea să fac mai mult lumină Să cânte păsări, poate ciori În viața asta am comori Am daruri multe de oferit Am coșul plin de dor , iubit... Le sap și le cultiv mereu Cu aripa din duhul meu Le îngrijesc să înflorească În casă vieții, părintească De-acolo -mi vin multe splendori Ce azi, sunt simple ațe, sfori Ce împletesc minunea vieții În pragul drag al tinereții. De-acolo am plecat în lume O pasăre cu dor și nume Tinuță-n brațe de un înger Atuncea când din suflet sânger. Minunea este pe pământ Mă bucur că o văd și cânt. De astăzi sunt poate ce sunt...? Elena Buldum Copyright

Să nu uităm de unde am plecat Și lutul pentru case frământat, Cu forme când mai mari sau mici Făceau părinții noștri mulți chirpici. Ei, frământău din lutul pregătit Cu paie numai bun pentru cârpit, Își construiau case din chirpici, Se ajutau pe -atunci părinți, bunici. Și omenia se vedea de la o poștă La toți de le săreau opincii, Iar astăzi orice faptă bună costă Opincii s-au înlocuit cu multe vicii. Nu se înțelege mamă cu copil Și vorbă bună e tabu ceva ostil, E rău mai mereu la înălțime De amestecă prostimea prin mulțime. Și tot mai mult uităm de unde am venit Din cei mai mulți săraci fără venit, Cu sufletul bogat plin și oameni buni Acuma așteptăm mai mult minuni. Cerșim cu mâna-ntinsă la străini, Din țară noastră alungați ca niște câini, Cu munca lui românul e-o povară Aici în lumea largă și în a lui țară. Elena Buldum Copyright

Sunt copita călărețului imaginar Se aude nechezatul morții dincolo de orizont Un orizont împărțit de trecut și prezent Caii nopții gonesc sub un asfințit de iluzii Se taie praful nopții în priviri calde de umilință Cine aude scrâșnetul unei păreri neîmplinite? Sufletul doare din interior spre exterior Iese un arc de fum suflat de vânt Parcă se oprește timpul în loc unde se ascultă griji. Ele vorbesc despre o tristețe profundă Își are rădăcina în tangibil și de neatins Câte degete se petrec singure Pe aripa păsării rănite Numai pene și puf Intr-un trup dezgolit și suflecat pe toate părțile Că să încapă mănușa unei presupuse răniri Din profunzimea ei răsar clipe uitate de lume. Elena Buldum Copyright.

Imi dezvelesc lacrimile de gura rătăcită de stele Nu mai luminează întunericul cuprins de remușcări Plâng cât pot la stele și margini de lume Lume deposedată de simțul iubirii absolute Este ca un gol mâncat de omizi. Oamenii își târâie burțile inutile înspre nonsens Cel mai grav este ca fiecare are apucături de șacal. Înghite fiecare pe cine poate și devorează cu plăcere pe cine vrea. Asta este esența umană pe care o ungem fără rost Cine suntem, de unde venim, unde ne îndreptăm.. Spre nimic și dezastru stelar. Atunci o să priviți cum o să moară universul Va cădea pe fiecare picătură de suflet Suflet care nu va primi mântuire ci profan până în măduva oaselor. Elena Buldum copyright

Mi-e inima cuprinsă de tristețe La umbra crucii tale văd că plâng Că orologiul a-ncetat la bătrânețe Mi-aș fi dorit ca să nu facă cling... Să dojenesc cuvinte dragi de fată Și mângăieri la tâmplă să-ți alint Durerea cea din inimă deodată Eu morții n-aș fi vrut să o prezint. Lâng-un mormânt imaginar Mă văd cu-o floare-n mână Și lacrimi mi se scurg -amar Că a venit o veste să ne spună Că-ți așezăm o piatră funerar. La umbra crucii tale am rămas să plâng Să-ți spun din inimă că-ți mulțumesc Cuvintele din suflet nod se strâng Că n-am mai apucat să te -ntâlnesc Că ai plecat la Tatăl Cel Ceresc. Și totul mi se pare nefiresc 01/06/2018

Nu mă mai căuta cu privirea Ce duce nicăieri Ascultă totuși, trăirea Din noaptea unei calde seri. Vreau să mă ții în brațe Să mă legeni Pe aripă de vânt Pe brațe de vis. Te uiți la mine, zâmbești Și gândești ce mi - ai spune Când dorești Să fim doar noi doi În brațele tale eu În mintea mea tu Nu mai așa ne vom întâlni mai des Să atingem plăcerile de vis. Elena Buldum.

Iubești-n taină o ființă Și nimenea nu știe Cum ești scăldat-n suferință, Un leac de carne vie. Pitit, sub cerul plin de nori Stă ghemuit un suflet Ce tot gândește uneori Să mângâie alt cuget. Sub bolta viselor mereu În ceasul dulce al nopții, Il trec sudori și-i este greu Să-l dai de ceasul sorții. Pe acest amor înverșunat Ce nu ți-l scoți din minte Este atâta de împăcat Cu toate cele sfinte. Un inocent mai răpitor Sub măiestria minții Îți leagănă cuceritor Credința și toți sfinții. Elena Buldum copyright 

Prin buza ferestrei-scot un țipăt: În brațe mă leagănă cerul și vântul Când trece un înger ager mai vânăt Ce strigă-n mine moare pământul!. Privește și luna mirată în zare Cum fața durerii se scaldă-n noi Incerc să mă țin departe de mare Ce-mi suflă-n ureche numai nevoi. Între real mi-amestec cu vină Un imaginar de viață și moarte, De unde mai vine această neghină Ce aduce-n mine cuvinte deșarte. Elena Buldum Copyright

două praștii țin timpul strâns să nu zboare Elena Buldum