Vârful lunii

În vârful lunii agățat-am ” te iubescul”
Cu mâna i-am făcut din depărtare,
Pitit stă-n umbra vieții nefirescul
Că geme a neputință și- a uitare.

Din mucul lumânării-am reaprins
Cu sufletu'-ntristat, care se moaie,
Opaițul unui dor demult încins
Îl simt cum i se stinge a lui văpaie.

Să plâng, să râd, și lacrimi cred că-i curg,
Se ascund'-n mine-n nopțile-agitate
Că rup bucăți de lună seara pe amurg;
Să-i fac săgeți din soartă-s fermecate.

Vârful lunii
Elena Buldum
drepturi rezervate doar autorului.